Cercetare? Pentru ce? Ce avem noi de cercetat?
Dacă politicianul Năsui & ar fi venit cu un sfert de inovație sau ar fi petrecut măcar o oră într-un mediu creativ sau într-un cluster, ar fi știut că propunerea privind “eutanasierea” a 178 de agenții de cercetare înainte de evaluare, motiv pentru care să se facă evaluare dacă tot era făcută o listă, este dintr-o altă poveste decât aceea în care protagonistele sunt creația, inovarea și cercetarea.
Așadar, asigurarea partidului ce-l păstorește cum că ar susține cercetarea performantă, orice ar înseamna aceasta într-o țară ca a noastră, este o născocire. Știm despre cercetare, ca și despre educație și cultură, doar că este “subfinanțată”, dar ce înseamnă “optim finanțată” nu cred că știe cineva, întrucât unde direcție nu e de 35 de ani, ce altceva ar putea să fie?
Luați și voi 0,0…% bani de buzunar și cercetați și voi ceva, că nu putem să apărem în fața lumii ca și când n-am avea de toate. Mediul creației și al cercetării are o altă natură decât cea a unei uzine, a unui centru comercial sau a unui chioșc din metrou.
Ar mai fi știut, de asemenea, că dacă ne propunem să nu ne vindem brevetele și patentele la străini, pentru a exploata cercetarea în România e nevoie de un mediu antreprenorial și cultural vibrant. Care în nici un univers nu va deveni astfel ștrangulându-l la nesfârșit cu taxe fără căpătâi, doar pentru că angajații noștri, politicienii, nu pot inova nimic și nu pot veni cu nici o idee mai inteligentă decât aceea de a muta iarba din dreapta în stânga și de a vopsi gardul.
Suntem plictisiți și terorizați de acest plan de țară. O țară care nici măcar un slogan nu mai are. Până și cu sloganurile ne jucăm. Cum ne jucăm și cu identitatea. Ba unul, ba altul, ba nici unul, după cum își doresc “artizanii” să se joace cu mintea populației. Acestea s-au înlocuit cu chițăieli de partid și strigăte de la proteste. Oneste, în lumină și alte halucinații.
Dacă ne rezumăm la sloganul turistic al României, o moștenire fără suflu cu care am rămas din 2010 sub influența Udrea, cam asta ne rămâne: să explorăm grădina Carpaților.
Iar dacă luăm și lozinca lui Băsescu în calcul, viziunea de țară pentru noi este: să trăim bine explorând grădina Carpaților, onești și în lumină. Adică sfaturile lui Georgescu. Or, fără să ne hotărâm ce soi suntem, ce putem oferi, ce nevoi sunt și încotro, ce evaluăm?
Sfera cercetării are nevoie de mai mulți oameni, nu de mai puțini, de oameni care să facă podurile între domenii, discipline, instituții și rezultatele cercetării și piață. E o “facultate” să cercetezi și alta să valorifici.
Problema este sistemică. Modelul arhitecturii sistemului este în sine paralel cu ceea ce ar însemna un mediu fertil pentru dezvoltare. Se pot face milioane de evaluări. Atâta vreme cât intenția este desființarea sau o nouă cizmă pe gât, sunt doar alte resurse aruncate pe fereastră.
Într-o discuție cu un director de institut, acum câțiva ani când conduceam un cluster de inovare și umblam prin centre și universități, acesta, disperat de starea cercetării din țară, m-a întrebat:
– Știți cum îmi dau seama că tinerii noștri cercetători se pregătesc să plece din țară?
– Nu-mi spuneți. Își fac dinții.
– Exact. De unde știți?
– Vă provoc să ghiciți.
Am întâlnit oameni fabuloși, atât în institute, cât și în centrele de cercetare din universități. Sufletiști, deschiși, inteligenți fără margini în domeniile lor. Dar teribil de obosiți și prăfuiți de atâta rezistență. Acești oameni trăiesc ținându-și respirația. Cu ideea de Năsui, un coșmar de mentalitate de care parcă nu mai reușim să scăpăm niciodată, mă tem că nu vor mai apuca să și expire.
Și în unele zile mă tem că va trece și generația noastră fără a fi putut schimba o dată și pentru totdeauna această ură pentru educație, cultură și cercetare, această ignoranță și neglijență nesfârșită.
Pentru un fost ministru al economiei, acest angajat al populației este lipsit de sclipire și suflu. E pur și simplu mort. Poate o evaluare a performanțelor sale l-ar învia.
Cu ocazia învierii ar afla că cercetarea unei noi tehnici de a scrie poezie poate conduce la o nouă rețea de comunicare. Sau a unui material rar din domeniul textil ar duce la soluții de noi ambalaje pentru alimentele astronauților și militarilor. Sau că o idee din industria diamantelor ar duce la soluții de eficientizare a costurilor în industria de pește.
Să intre în timpul liber pe o platformă de open innovation/problem solving ca Innocentive sau HeroX, liderii, și ar găsi sute de astfel de studii de caz. Și experți în cultura inovației și managementul schimbării. Sau să citească în fiecare zi o teză de doctorat sau un articol de cercetare. Sunt doar câteva pagini.
Polenizare încrucișată (cross-polination), o expresie împrumutată din natură. Aceasta este starea firească a creației și inovației. Dinamism. Mișcare. Schimb de idei și cunoaștere. Ideile nu înfloresc în izolare și marginalizare. Doar le iau alții.
Înviat fiind, dl. Năsui & ar deveni cu siguranță fascinat de puterea ideilor. Și ar afla cu această ocazie că toată lumea noastră stă pe umerii ideilor, cuvintelor și creațiilor. Nu pe umerii banilor cum crede dânsul. Banii sunt doar consecința ideilor.
Și iată, fără idei, nu doar că nu suntem în stare să producem bani, dar și pierdem mărunțisul pe care îl avem, pe care l-am moștenit sau pe care l-am furat.
Doar ventilând aerul pe holurile guvernului și aruncând cu vorbe goale în văzduhul internetului nu are de unde să-ți vină idei.
Dar noi să ținem de speranță! Mari gânditoare cum sunt cârtițele noastre, poate au socotit că dacă azi putem întreba inteligența artificială orice și crea cu ea orice nu mai este nevoie de educație, cultură și cercetare. Ca și când mai important decât a ști ce întrebări să punem este să ne auzim vorbind. Ca și când mai important decât a ști ce întrebări să punem este să ne auzim vorbind. Sau așteptând vreun tron să ne dea toate direcțiile, pas cu pas. Parcă n-am putea și noi să ne strecurăm printre fisurile împărățiilor. Măcar cu câte o idee o dată la 10 ani.
Leave a Reply