Studiul de caz “We Are Solvers” din spatele fenomenului Open Innovation (Inovare Deschisa). Am investigat motivația ‘Rațelor Sălbatice’ (Wild Ducks) – inovatorii atipici care transformă frica de irelevanță în soluții de criză. O pledoarie pentru integrarea minților hipermedia în structurile rigide, ca singură formă de reziliență organizațională autentică.

Când am început să-mi intervievez colegii de top din competitiile lansate în platforme de inovare deschisa (ex. Innocentive, HeroX, Idea Connection), oamenii din toate colțurile lumii, mă așteptam să găsesc tehnici comune de rezolvare a problemelor. Eram fascinată de diversitatea aproape nefirească a provocărilor pentru care găseam soluții. Dar am descoperit altceva.

Numitorul comun nu era o competență, ci o emoție: Frica de a fi irelevant.

Pentru prima dată în viața noastră, “nebunia” noastră era recompensată. Acest proiect a fost oglinda în care am început să mă înțeleg pe mine însămi. A dus la un fenomen de co-winning neobișnuit: convergența independentă asupra aceleiași provocări, venind pe căi de viata și niveluri educaționale complet diferite.

Necalificati “dupa manual”, Indispensabili dupa rezultat

Dacă acesta ar fi fost un proces tradițional de recrutare HR, am fi fost toți descalificați.

Cei mai prolifici “Wild Ducks” (Rațele Sălbatice) nu erau doar problem-solvers sau storytellers. Erau Decriptori Narativi. Se ridicau constant deasupra mulțimii nu pentru că răspundeau la o provocare într-un mod creativ, ci pentru că re-încadrau provocarea în sine. Ei descopereau narațiunile tăcute din spatele brief-ului și le conectau la altele, extinzând orizontul posibilului. Deschideau mai multe întrebări decât răspunsuri.

Adevarata lectie a Inovarii Deschise

Liderii din această piață a inovării deschise cred că “orice persoană poate oferi o soluție dacă este provocată inteligent”. Eu susțin că lecția reală nu este despre provocare, ci despre narațiune.

Ceea ce ne-a condus cu adevărat nu a fost premiul sau soluția, ci faptul că, în sfârșit, mințile noastre hipermedia au avut un spațiu să existe și să găsească sens. Eșecul organizațiilor de a vedea povestea noastră – care era, în esență, o provocare de decriptare narativă – a fost o oportunitate ratată.

Este exemplul perfect al deconectării care încă bântuie organizațiile de azi: ele caută soluții punctuale (conținut, idei), dar ignoră sistemul narativ (oamenii hipermedia) care le poate genera la infinit.

---

Acest articol face parte din seria “Mintea Hipermedia” – o explorare a modului în care ne adaptăm gândirea la noua realitate digitală non-liniară.

• Partea I: Leadership în epoca declinului cognitiv (Uman și Artificial)
• Partea II: Decriptarea Narativă – Competența care înlocuiește Storytelling-ul
• Partea III: “Wild Ducks” și frica de irelevanță. De ce inovația are nevoie de decriptori.